Tractul digestiv

Sennae extract tab 300mg N10 (Vifiteh)

7,38 MDL
cu TVA
Quantity

NU ESTE IN STOC 😢😢

Sennoside A+B

Sennosida A+B

A06A B06 - Laxativ de contact

Particularităţi farmacologice

Frunzele de Senna angustifolia şi Senna acutifolia conţin antracenozide (sennozide) care măreşte peristaltismul intestinului gros prin diminuarea absorbţiei apei şi electroliţilor şi stimularea eliminării sodiului şi apei în lumenul intestinal prin intermediul prostaglandinei E2, cu mărirea volumului conţinutului intestinului gros. În colon sennozidele sunt hidrolizate de flora bacteriană cu eliberare de antrachinone care excită direct receptorii mucoasei intestinale mărind şi mai mult motilitatea intestinală. Nu se absorb şi sunt lipsite de efecte sistemice. Scaunul survine peste 8-10 ore după administrarea perorală şi se normalizează, de obicei, în câteva zile de tratament.

Indicaţii

Tratamentul de scurtă durată a constipaţiei cronice codiţionată de hipotonia sau peristaltismul slab al colonului. Normalizarea scaunului în hemoroizi, proctită, fisurile anale. Pregătirea intestinului pentru investigaţiile radiologice sau endoscopice, intervenţiile chirurgicale pe intestin.

Utilizare terapeutică

Adulţi câte 1 comprimat seara la culcare. Copii - jumătate din doza adulţilor. Pentru evacuarea intestinului - 70 mg sennozide (5 comprimate).

Supradozare

Colici intestinale, diaree. Terapie simptomatică.

Efecte adverse

Flatulenţă, colici intestinale. În administrarea îndelungată diaree, pierderi de electroliţi, în special potasiu, albuminurie, hematurie, depuneri de melanină în mucoasa intestinală. Colon aton.

Contraindicaţii

Inflamaţiile sau obstrucţiile intestinale, ileusul paralitic, durerile abdominale de geneză necunoscută, apendicita, dezechilibrul hidro-electrolitic, peritonita, hemoragiile gastro-intestinale sau uterine, cistita, constipaţia spastică. Sarcina, lactaţia, vârsta sub 5 ani.

Interacţiuni

Reduce eficacitatea preparatelor cu absorbţie lentă şi formelor retard.

Precauţii

Afecţiunile hepatice sau renale. Sarcina şi lactaţia (se administrează numai în cazuri excepţionale).

 

Specialităţi

Califig Syrup (Smithkline Beecham Consumer Healthcare CIS, Marea Britanie)

Compoziţie: Extract alcoolic din frunze de Senna 11,7 g, Vehiculum ad 100 ml. Prezentare: Sirop 110 ml în flacoane. Termen de valabilitate: 2 ani. Condiţii de conservare:  Temperatura camerei.  Statutul legal:  Fără prescripţie medicală.

Regulax (Krewel Meuselbach GmbH, Germania)

Compoziţie: Pulbere din frunze de Senna (Cassia acutifolia) 710 mg, Pulbere din fructe de Senna 300 mg, pastă de smochine, gem de prune, parafină, excipienţi. Prezentare: Cuburi masticabile 8,4 g N 6, N 18 şi N 36. Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare:  Loc uscat şi răcoros.  Statutul legal:  Fără prescripţie medicală.

Senadexin (Zdorovia, Ucraina)

Compoziţie: Extractum folii Sennae 70 mg (conţine 20% sennozide A+B). Prezentare: Comprimate N 10 şi N 25. Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare:  Loc uscat.  Statutul legal:  Fără prescripţie medicală.

Senadexin (Farmaco, Moldova)

Compoziţie: Extractum folii Sennae 70 mg (conţine cca 14 mg sennozide A şi B). Prezentare: Comprimate N 10 şi N 25. Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare:  Loc uscat.  Statutul legal:  Fără prescripţie medicală.

X-Prep (Medical Co Hamilton Bermuda, Marea Britanie)

Prezentare: Sirop 75 ml în flacoane. Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare:  Temperatura camerei.  Statutul legal:  Fără prescripţie medicală.