Ulcer gastric şi duodenal

Gdu Kit tab N7x6
  • Gdu Kit tab N7x6

Gdu Kit tab N7x6

183,50 MDL
cu TVA

Gdu Kit tab N7x6

Quantity

NU ESTE IN STOC 😢😢

GDU Kit

A02A X - Antiulceros antihelicobacter

Plethico Pharmaceuticals Ltd, India

Compoziţie

Omeprazolum  20 mg, Clarithromycinum 250 mg, Tinidazolum 500 mg.

Prezentare

Omeprazol în capsule enterosolubile N 2, Claritromicină în comprimate filmate N 2 şi Tinidazol în comprimate N 2 într-un blister. Câte 7 blistere în cutie.

Particularităţi farmacologice

Omeprazolul inhibă pompa protonică şi blochează formarea de acid clorhidric în stomac. Reducerea acidităţii sucului gastric este o condiţie importantă a tratamentului gastritelor, ulcerului gastric şi duodenal. Claritromicina este un antibiotic macrolid de generaţia a doua, activ faţă de Helicobacter pylori, bacterie suspectată a fi agentul patogen al gastritelor şi ulcerului peptic. Tinidazolul, derivat de nitroimidazol, este deasemenea eficient contra acestui agent patogen. Asocierea unui antisecretor şi a două antibacteriene antihelicobacter este considerată ca necesară în eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori.

Indicaţii

Eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori. Gastrita cronică, ulcerul gastric şi duodenal.

Utilizare terapeutică

Câte o capsulă de omeprazol, un comprimat de tinidazol şi 1 comprimat de claritromimină de 2 ori pe zi (dimineaţa şi seara) timp de 7 zile.

Supradozare

Cazuri de supradozaj nu s-au înregistrat, însă în supradozarea accidentală se recomandă terapie simptomatică.

Efecte adverse

Gust metalic, greţuri, vărsături, cefalee.

Contraindicaţii

Hipersensibilitatea la preparatele combinaţiei, sarcina şi lactaţia, bolile hematologice şi ale sistemului nervos central, vârsta sub 12 ani, bolile hepatice cronice.

Interacţiuni

Pe parcursul tratamentului se potenţează acţiunea teofilinei, astemizolului şi terfenadinei, anticoagulantelor indirecte, antiepilepticelor, disopiramidului, pimozidului, digoxinei, preparatelor de ergot, ciclosporinei, însă se reduce cea a inductorilor enzimelor hepatice. Scade eficacitatea ketoconazolului, ampicilinei şi preparatelor fierului. Tinidazolul are efect de tip disulfiram şi consumul de alcool poate provoca intoxicaţii severe. Disulfiramul adminisatrat concomitent poate provoca delir şi confuzie.

Precauţii

În perioada tratamentului nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice. Se va administra cu atenţie pacienţilor cu disfuncţii hepatice şi renale, afecţiuni neurologice organice. În caz de diaree este important de exclus colita pseudomembranoasă sau, în caz pozitiv, de trecut la tratamentul ei de urgenţă. Este important de exclus malignizarea ulcerului gastric, deoarece omeprazolul îi poate masca simptomele. În perioada tratamentului se va evita administrarea astemizolului sau terfenadinei, deoarece creşte cardiotoxicitatea lor cu riscul aritmiilor severe.

Termen de valabilitate: 3 ani. Condiţii de conservare: Loc uscat, răcoros, ferit de lumină. Statutul legal: Cu prescripţie medicală.

Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si: